INTERVIU Regizorul Jacques Audiard: E un tip de pricepere pe care îl aveți, care nu știu dacă mai e în Franța

Jacques Audiard vorbit într-un interviu pentru Mediafax despre trecerea de la film franțuzesc la o primă producție realizată cu actori hollywoodieni dar și despre prețuirea pe care o păstrează pentru echipa de producție din România cu care a lucrat pentru filmările în care i-a avut în fața camerei de luat vederi pe Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhall și Riz Ahmed.

Filmul său, care a intrat vineri în cinematografele românești, „Sisters Brothers/ Frații Sisters” este prima producție în limba engleză pe care o realizează. Pelicula adaptează romanul cu același titlu, al canadianului Patrick deWitt și urmărește aventurile personajelor interpretate de John C. Reilly și Joaquin Phoenix, frații Eli și Charlie Sisters, doi asasini din vestul sălbatic, porniți pe urmele a doi bărbați (interpretați de Jake Gyllenhaal și Riz Ahmed). „Sisters Brothers” a avut premiera la Festivalul de film de la Veneția și a primit Leul de Aur pentru regie.

Redăm mai jos interviul acordat de Jacques Audiard agenției Mediafax:

Reporter: A fost greu să faceți după atâtea pelicule de succes în franceză primul film în limba engleză?

Jacques Audiard: Da, dar era ceva ce voiam să fac de multă vreme. Îmi doream să lucrez cu actori și actrițe din America și de limbă engleză.

Reporter: Dar se spunea că ați refuzat să lucrați la Hollywood?

Jacques Audiard: Când spuneți așa sună un pic radical. Nu e vorba că am refuzat, n-am vrut. N-am vrut nici să fac filmul în Statele Unite din diferite motive care țin de producție, în primul rând. Filmările în Statele Unite ar fi presupus o producție destul de dificilă. Pe de altă parte, am făcut prospecție pentru locații de filmare și tot ce am văzut erau imagini pe care le știam deja, nu era interesant pentru mine. Am preferat să arăt altceva.

Reporter: Dar Hollywoodul înseamnă altceva decât actorii de acolo pentru dumneavoastră?

Jacques Audiard: E un lucru de care ne dăm seama și îl simțim diferit față de un actor francez. Ne întrebăm cum se poate. Am ajuns la această concluzie care e a mea. Poate altcineva o să vă răspundă altfel. În Franța folosim două cuvinte cu același înțeles: „acteur” și „comédien”. Nu facem nicio diferență. Americanii văd diferit. Actorul este legat de tot ceea ce ține de film, în timp ce comediantul e cu totul altceva. Ei tratează cu foarte multă seriozitate meseria de actor. Pentru noi e ceva mai neclar. Actor de cinema e o parte din meseria de comediant, o zonă foarte exactă care se bazează pe cunoașterea foarte bună a tehnicii de interpretare și a tehnicii cinematografice. Cred că actorii francezi pe care îi cunosc nu se încurcă cu lucrurile acestea. Ideea ar fi să joace, să fie cât mai aproape de un personaj iar personajul ar fi într-un fel sau altul. Ei au deja o idee cum să fie. Un contract pe care îl semnează e un contract de locație pentru un personaj. Cred că, în Franța, toată această muncă avea loc pe platou, în timpul filmărilor, sau la repetiții. „Sunt Eli Sisters cu toată seria de mișcări, de priviri, de gesturi, cuvinte”, sau „sunt Hermann Kermit Warm” sau „Sunt Morris” și asta mi se pare extraordinar.

Reporter: Cum se filmează un western în diferite țări din Europa, în Spania, în Franța, în România?

Jacques Audiard: Mi-a plăcut foarte mult să filmez în România! Și nu spun asta pentru că suntem la București. Cred că semănăm din multe puncte de vedere. Ironia, relația cu autoritatea… nu pot să vă spun prea multe, dar e adevărat. Mi s-a părut că este foarte simplu aici. Există un tip de pricepere pe care îl aveți aici la studiouri pe care nu știu dacă îl mai avem în Franța. E vorba despre constructori, zidari, care au construit casele pentru decoruri… e foarte mult talent. Enorm de mult talent. Spaniolii sunt formați diferit. Au o experiență mare cu filmările, probabil că s-a întâmplat după căderea lui Franco, și sunt organizați după modelul american.

Reporter: În toate filmele de până acum ați ținut să schimbați lucruri esențiale față de cartea din care v-ați inspirat sau ați vrut neapărat să aveți anumite elemente care nu erau în formula inițială a scenariului. Pentru „Sisters Brothers” ce ați simțit că trebuie să apară în film diferit față de romanul de la care ați pornit?

Jacques Audiard: E adevărat, e vorba despre calul rănit. M-a interesat mult să transpun în imagine suferința calului, care devine astfel o bestie a Apocalipsei. Asta m-a preocupat. Știam că e și un mod prin care spectatorul se va simți empatic. Apoi, cred că cea mai mare parte a muncii de adaptare din momentul în care am citit cartea a fost legată de personajele lui Warm și Morris. În roman se vorbea foarte puțin despre ei, erau niște personaje stilizate, aproape comice. I-am dezvoltat, le-am stabilit moduri de gândire. Până la urmă aproape că mi-a plăcut mai mult de ei decât de cei doi frați. Când a fost vorba să găsim actorul potrivit pentru a-l interpreta pe Warm, evident, pentru că asta ne cerea cartea am căutat un actor, nu îmi place termenul, caucazian, un occidental alb. Am avut multe alternative, dar era cam banal. Și atunci am văzut serialul „The Night Of/ În acea noapte”, în care juca Riz [Ahmed]. Mi s’a p`rut extraordinar și am zis „ar merge!”. Pentru că dai rolul unui actor alb, caucazian (mă enervează acest cuvânt), pui un european și e destul de șters. Eu pe un alb care vorbește așa e un șarlatan, nu îl cred, mi-ar fi fost greu să îl cred. Riz, cu privirea sa întunecată, e un adevărat predicator, e un Christ, e Iisus pe Marea Galileei, mă face să îmi doresc să îl cred în ce spune. Dar acest lucru e subiectiv.

Reporter: Dacă ați văzut actorul pe care îl doreați într-un serial difuzat pe o platformă online înseamnă că putem să vorbim despre creșterea influenței pe care acest tip de producții îl au asupra cinematografului?

Jacques Audiard: Nu, deloc. Nu am deloc experiență, mă dezgustă. Văd foarte puține seriale. Mă uit la un serial pentru că mi-a spus un prieten. Am nevoie de recomandări. Într-o zi, cineva mi-a spus că este un serial care este construit pe jumătate pe povestea din filmul meu „Un prophète / Un profet”. Așa că m-am uitat din curiozitate și l-am găsit pe Riz. Și era adevărat că au făcut jumătate de film în continuarea lucrurilor din „Un prophète”. La un moment dat, producătorul meu, Pascal Caucheteux, de la Why Not Productions, voia să facă o urmare pentru „Un prophète”. I-am spus că nu e nevoie, că s-a făcut deja și se numește „The Night Off”.

Reporter: Ca regizor, unde trasați limita dintre filmele făcute pentru platforme online și cele difuzate în cinematograf?

Jacques Audiard: În primul rând nu e chiar domeniul meu. Eu nu văd filmele de pe Amazon sau Netflix. Deci nu pot să vă spun. Povestea lui Alfonso Cuaron, cu „Roma”, este că el nu reușea să realizeze filmul la Hollywood, e un film de autor, Netflix a plătit și așa a reușit să facă filmul. Pentru mine problema nu e aici. Eu cred că toate platformele acestea sunt doar un moment istoric, nu un capăt. Când Thierry Fremaux spune că nu vrea să aibă producții Netflix la Cannes, e o poziție. Adevărata întrebare cred că este „Ce e cinematograful?”. Dacă puneam această întrebare în 1950 cred că răspunsul ar fi fost diferit de ceea ce am spune azi. Așa că întrebarea care se pune e dacă mai este cinema ceea ce vedem pe Netflix. Eu cred că este doar un punct intermediar, pentru că în curând vom vedea filme pe telefon. Întrebați-vă dacă mai este cinema atunci când vedem un film pe telefon. Desigur că nu. Cinematograful are un anumită raportare la realitatea. Cinematograful are nevoie de realitate ca să existe. Îi trebuie lumină, durată, siguranța că spectatorul este acolo într-un interval de timp.

Reporter: În istoria cinematografului s-a întâmplat de mai multe ori ca unii cineaști celebri să împrumute un gen, cum a făcut Kurosawa chiar cu westernul și să îi ofere o formulă personală, care a ajuns să fie adaptată din nou în țara de origine schimbând genul imitat. Resimțiți acest gen de raportare în demersul dumneavoastră de împrumutare a instrumentelor americane pentru a realiza un film ca „Sisters Brothers” în care perspectivele sunt legate strâns de filmul european?

Jacques Audiard: Da, aveți dreptate. Pentru mine e un pic șocant. Există tendința naționalizării cinematografului. Se vorbește despre cinema american, cinema francez sau cinema european. Știu că sunt influențat foarte mult de filmele mute, de filmele germane, de Lang, de Murnau, de tânărul cinema german, de teatru, de filmul american, dar nu de Scorsese, de filmul noir, de John Huston. Cred că există acest dialog continuu. La finalul anilor ´60 cinematografia americană nu avea un moment prea bun. Studiourile era depășite de televiziuni. Atunci a apărut noua generație de cineaști, de Coppola, Scorsese, care au văzut filme europene și asiatice. Trebuie spus că influențele lor veneau din Europa. Critica simplifică lucrurile. Asta îmi place la cinema, e un gen de esperanto, cred că eu pot să văd un film asiatic și să îl înțeleg.

Reporter: Unde vedeți în această discuția influența pe care o filmul românesc?

Jacques Audiard: Îl văd ca film european, pe care l-am pierdut din vedere dar care a revenit acum douăzeci de ani. Cred foarte mult în cultura europeană. E cazul filmului polonez, maghiar, ceh, toată cinematografia din centrul Europei este cinematografie europeană. Când văd filmele lor, le recunosc. Nu știu care e influența dar asta este o parte dintr-un curent de gândire. Cred că mai ales ironia este foarte importantă pentru filmul românesc. Ironia față de istorie, față de relații, față de tot, și cu ironia este amestecată o bună doză de fatalism.

Jacques Audiard este cunoscut pentru intensitatea pe care o degajă producțiile sale, orientate mai ales spre surprinderea unor personaje de la marginea societății. A debutat în film ca ca asistent de regie pentru Roman Polanski, pentru pelicula „Chiriașul/ Le locataire” (1976), și au trecut 18 ani până a lansat primul său lungmetraj, în 1994. A ajuns direct în selecția pentru festivalul de la Cannes cu „Regarde les hommes tomber”, un road movie cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant și s-a ales cu premiul César pentru cel mai bun debut. Următorul său film, „Un héros très discret” (1996) i-a adus premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. A câștigat premiul Cesar pentru scenariu după ce a lansat „Citind pe buze/ Sur mes lèvres” (2001), iar producția sa „Și inima mi se opri în loc/ De battre mon cÅ“ur s’est arrêté” (2005) a câștigat nu mai puțin de opt premii César, inclusiv pentru cel mai bun film, ca și trofeul BAFTA acordat celui mai bun lungmetraj străin.

Filmul său „Un profet/ Un prophète” (2009), distins cu marele premiu al juriului la Cannes, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur și premiat cu BAFTA și nouă trofee César, i-a adus consacrarea internațională, iar povestea din „Rugină și oase/ De rouille et d’os” (2012), cu Marion Cotillard, a fost nominalizată la Globurile de Aur, BAFTA, Cannes și a câștigat patru trofee Cesar.

Pelicula pe care a lansat-o acum în cinematografele românești, „The Sisters Brothers”, este un western adaptat după o carte de Patrick deWitt, cu John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal și Riz Ahmed în rolurile principale, o bună parte din filmări fiind realizate în România. Jacques Audiard a lansat cel mai recent film al său București în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului Filmului Independent American/ American Independent Film Festival.

Foto: Hepta